Dragoș Iorga, directorul executiv MIPE, accepta și favoruri sexuale de la subordonatele rău-platnice

Dragoș Iorga, directorul executiv MIPE, accepta și favoruri sexuale de la subordonatele rău-platnice
Publicat: 30/10/2023, 21:16
Actualizat: 31/10/2023, 12:29

Dragoș Iorga, directorul executiv din Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), arestat deocamdată doar pentru luare mită, ar fi cerut de le angajatele sale nu numai un comision de aproape o treime din salariu, dar și favoruri sexuale. Iorga a fost acuzat inițial pentru că a aranjat concursuri de angajare în minister, iar beneficiarii, în cazul acesta două femei, ar fi trebuit să deconteze la fiecare leafă lunară 1.500 de lei, din netul de 5.500.

La începutul anului 2021, Dragoș Adrian Iorga ar fi „ajutat” două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.), conform unui comunicat al DNA. În schimbul acestor „servicii”, directorul le-ar fi cerut celor două angajate câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord. În ambele cazuri, Iorga și-ar fi făcut cunoscute pretențiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: „5.500 salariu net, 4.000 lei în contul tău, 1.500 în alt cont, durată contract 30.11.2023.”

Dar, conform DNA Iorga s-ar fi abonat lunar și la servicii sexuale gratuite. Procurorii au devoalat stenograme care indică că de 60 de ani ar fi încercat și „abonarea” la „servicii discrete” de natură sexuală la subalterna sa aflată “într-un moment de cotitură din viața sa”.

Modul de operarea al directorului era unul frontal și fără perdea, în ceea ce privește aspectele financiare ale „business-ului„ derulat subteran în „laboratorul„ de la MIPE. Dar anchetatorii DNA prezintă și un episod care prezintă brutal un altfel de profil moral al bărbatului în vârstă de aproape 60 de ani.

Fitile de vârsta a treia

Iorga dorea să întrețină relații sexuale cu subalterna sa mai tânără cu peste 30 de ani decât el. Astfel. bărbatul ar fi lansat „fitile” în perioada în care aceasta doar „cotiza” financiar. „Atacul” efectiv, l-ar fi dat în schimb la momentul la care fata s-a spovedit cu lacrimi în ochi că are tatăl pe patul de moarte.

Subordonata în cauză a primit primul salariu, de aproximativ 3.000 de lei, în contul deschis la ING BANK, pe data de 10.04.2021. Nu știa exact cum să procedeze cu banii pe care trebuia să îi remită lui Iorga, dar până la urmă l-a întrebat dacă dorește procentaj și pentru acea jumătate de lună.

Lasă cardul la tata

Acesta i-ar fi răspuns: “Păi tu ce crezi?! Lasă-mi cardul că ți-l aduc mâine!” I-a lăsat cardul de Revolut, a retras suma de 700 de lei și i l-a restituit la scurt timp. A procedat în acest mod timp de trei luni, apoi i-a dat cardul personal de salariu de la ING BANK. După încasarea salariilor, pe data de 10 ale lunii, martora era sunată pe telefonul fix de câte o colegă de la registratură care îi spunea că domnul Iorga dorește să o vadă la acesta în birou. Se prezenta la acesta, îi lăsa cardul, iar după ce retrăgea sume în cuantum de 1500 lei, i-l restituia.

Nu-și amintește exact dar, o lună sau două, a fost rugată de Iorga Dragoș să vireze sumele în contul…., sau altul pe care era împuternicită, posibil al mamei ei”, era procedura de lucru a directorului din MIPE.

De la estorcare la sex

„Această situație cu înmânarea cardului personal de salariu a durat până în luna iunie a anului 2022, când martora denunțătoare a avut o întâlnit cu Iorga pentru a-i înmâna cardul de salariu în vederea retragerii de către acesta a sumei de 1.500 lei.

Cu acea ocazie martora i-a precizat că nu mai poate să îi remită suma de bani aferentă acelei luni deoarece tatăl ei este bolnav grav. A început să plângă și să îi explice situația iar acesta i-a spus că nu este nici o problemă dar că va trebui să îi remită cu altă ocazie.

Martora nu i-a remis cardul nici în luna iulie, nici în luna august. În luna august i-a trimis un mesaj și i-a cerut o întrevedere. Martora denunțătoare i-a precizat că se află în spital cu tatăl ei, iar la o săptămână acesta a decedat. După decesul tatălui, Dragoș Iorga a contactat-o pe martoră pe data de 10 octombrie, în ziua salariului, pentru a-i cere cardul.

„Datoria în natură”

I-a trimis mesaj cu textul: „Hello! Ce faci? Când crezi că putem să ne vedem?”

S-au întâlnit la un restaurant din zonă iar cu acea ocazie i-a reproșat că martora îi este datoare vândută. Aceasta i-a precizat că nu are toată suma iar acesta i-a spus să se gândească la o soluție, lăsând-o să înțeleagă că ar accepta favoruri sexuale din partea ei.

Pe data de 10 octombrie i-a înmânat un card ING Bank, altul decât cel de salariu, care se află și în prezent asupra acestuia. Martora îi transfera lunar din contul de salariu pe acest card, a cărui titulară este, suma de 1500 lei, pentru ca Iorga Dragoș să-i poată retrage. A efectuat plăți în acest cont până în luna mai a anului 2023, când a decis să nu mai facă acest lucru.

Cu ocazia unei întârzieri de patru zile, în luna noiembrie a anului 2022, acesta i-a trimis un mesaj cu textul: „Hello! Suntem și noi un pic serioși? Eu mâine plec în Portugalia și mă întorc sâmbătă! Ne vedem, cum ziceai?” Acest mesaj era de fapt o atenționare cu privire la faptul că nu îi transferase cei 1500 lei. Răspunsul martorei a fost: „Bună seara! În seara asta puteți rezolva și fără mine, sunt acolo!”, făcând referire la transfer.

Un alt exemplu de mesaj cu privire la transferuri, este cel expediat de martoră pe data de 13 decembrie a anului 2023: „Sunt tot acolo ca luna trecută!”, se arată în dosarul de la Tribunalul Constanța.

Vrei la Senat, „te apropii” de directorul din MIPE

În luna februarie Alina Cherciu a chemat-o la un restaurant din zona Victoriei, unde se afla și Dragoș Iorga. Timp de jumătate de oră au discutat în trei despre dorința martorei de a face practică la Senatul României. Ulterior, după trei zile, martora s-a întâlnit doar cu Iorga care a întrebat-o de ce vrea să facă această practică, precizându-i totodată că el se opune. I-a dat de înțeles că totul depinde de el și că, dacă vrea să obțină ceva, trebuie să se apropie mai mult de el. Pe data de 16 iunie a acestui an, Iorga a efectuat ultima retragere a banilor virați de martora denunțătoare.

În luna iulie a avut două întâlniri cu …, prin intermediul căreia Iorga i-ar fi transmis faptul că nu îi este recunoscătoare pentru angajare. X i-ar fi precizat că martora se află într-o situație financiară dificilă, că are probleme de sănătate dar Iorga Dragoș a precizat că „nu-l interesează și că ar trebui să întrețină relații sexuale cu cine trebuie pentru a face rost de bani”, se mai arată în dosarul în care a fost arestat la domiciliu directorul executiv din MIPE, Dragoș Iorga.

Citiți și: Directorul din cadrul MIPE, suspectat că lua mită de la două angajate, după ce le-ar fi ajutat să obţină un post în instituţie, arestat la domiciliu

Cine este și ce AVERE are directorul din Ministerul Fondurilor Europene care ar fi luat mită, timp de doi ani, de la două angajate

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României